Aboneaza-te la newsletter





Poezii

Autor: Alexandru Cazacu

Ianuarie 2019

Linişte

 

Este atâta linişte astăzi de parcă am fi închişi

în interiorul unui sâmbure

şi trebuie să fim foarte atenţi

cu mânuirea cuvintelor în gând

Vrei să pronunţi „tăiş”

iar mâna ta începe deja să sângereze

Va trebui acum să te concentrezi

pe rememorarea cuvântului bandaj

pentru ca rana să se vindece

Interioarele din care ai plecat

se încovoaie supunând la o grea încercare

structura de rezistenţă a clădirii

Doar o singură cameră se rotunjeşte

asemenea unei turle ruseşti de biserică

Se strâng garoafele din ţeava puştilor vechi

şi trebuie să fiu onest cu trecutul pentru ca aerul din jur

să nu se aprindă ca o vată îmbibată-n spirt

 

 

Ferestrele mici

 

Un fum albăstrui de ţigară şi valurile mării

undeva pe aproape

Pâlcul de palmieri unde soarele se scufundă

Gondola veneţiană a lui Mendelssohn auzindu-se încet

şi senzaţia că neantul poate fi mai localizabil

decât cea mai mică fericire

când singurătatea pare o groapă cu lei

ce te privesc şi amână

iar porumbeii speriaţi de gesturile unui copil

par să şteargă amintirea amintirilor

cu fâlfâitul aripilor

lângă casele cu ferestre mici

ca nişte ochi semideschişi ce ne îndeamnă

să deschidem braţele

chiar dacă îmbrăţişarea o să vină

peste o mie de ani

 

 

Ştiam noi ce ştiam

 

Nu era rău deloc

mai era puţin şi se terminau

şi filmele siropoase şi cele de autor

nu mai era mult şi ecranul devenea din nou alb

mai imaculat decât patul unei fecioare

ridicat vertical

Curând aveam să vorbim

din ce în ce mai rar

din ce în ce mai repede

aliniaţi spre ieşirea indicată cu săgeţi luminoase

puţin precipitaţi

ca nişte actori prea timizi să înfrunte ochii

sutelor de spectatori

privind către un punct fix

dintr-o depărtare din ce în ce mai apropiată

iar fiecare cuvânt ţinea ascuns în ecou o îngrijorare

Ştiam noi ce ştiam

Vom veni la cinematograf şi mâine

 

 

Rătăcind

 

Se spune că zeii se uită la noi

aşa cum noi privim pe alţii

chiar şi aici în oraşele ieşite parcă

din ochiul somnoros al peştelui din acvariu

când minutarul aleargă grăbit pe lângă arătător

şi în spatele lor niciun cadran care să le indice orele

doar vieţile rătăcind străine în altele şi bucurându-se

de stolul de prepeliţe

de vârful brazilor

de tufele de agriş

de înghiţitorii de săbii

ce se vor produce ori de câte ori le va cere

nemulţumirea noastră

când ne apropiem de sprâncene pince-nez-ul

iar drumul cel mai scurt

dintre sora cea bună şi fratele cel rău

ne vine în întâmpinare

 

 

Absenţă

 

Un căţelandru țâşnind de sub mesele băutorilor apatici

într-o cârciumă sordidă

pare absenţa tăindu-ţi calea

pe străzi ce despică pielea prea largă

a acestui anotimp

unde niciun hotel nu mai are camere libere

 

Obloanele caselor se închid şi se deschid

cu fiecare respiraţie a celor singuri

iar ceaţa se ridică în plină zi peste ziduri

precum vrejul lui Jack din cartea preferată a copilăriei tale

 

Ţi-e teamă că într-o zi ca aceasta

orice teorie va găsi doisprezece discipoli

şi până la urmă tot de la monştri aştepţi

un gest de bunăvoință

un vis de iertare

 

 

Instantaneu

 

Casele de vis-a-vis par a fi acolo de la începutul lumii

cu ferestrele ca nişte ghilotine

cu oglinzi formate din cioburile prin care am privit eclipsa

dând senzaţia că totul este o repetiţie generală pentru un spectacol

care nu se ştie dacă o să aibă loc vreodată

Trenului pierdut îi facem semne prietenoase cu batista

în timp ce se îndepărtează odată cu pustiul

ieşit din inima lucrurilor