Aboneaza-te la newsletter





Artur Silvestri: o restituire literară binemeritată

Autor: Mircea Daroși

Martie 2019

Artur Silvestri este un nume de notorietate în critica literară românească înainte de 1989, a cărui viață s-a încheiat la doar 36 de ani. S-a grăbit să plece prea devreme în lumea umbrelor, fără să fie adunate măcar în câteva volume cele peste zece mii de pagini apărute în publicațiile literare și culturale ale vremii. „Micul Călinescu”, cum era numit încă de la debutul său, intenționa să-și valorifice într-o formulă integratoare cronicile literare, eseurile critice și de direcție culturală, alte articole publicate în presa literară în perioada 1973-1989, îndeosebi în revista Luceafărul, dar și în Convorbiri literare, Contemporanul, România literară, Limbă și literatură, Cronica, Orizont, Viața Românească, Amfiteatrul, sau în alte reviste românești ori din străinătate, pe care urma să le „topească” într-o vastă sinteză structurată pe mai multe teme. Una dintre acestea trebuia să fie „Universul lecturilor fericite”. Era un proiect care avea să cuprindă orientarea lui către soluția critică antropologică, prin care identifica și justifica specificul național, vechimea și valoarea intrinsecă și universală a culturii românești, respectul și admirația sa pentru marii creatori de valori. Dar nu și-a putut vedea visul împlinit, căci timpul nu a mai avut răbdare cu el. L-a realizat însă soția sa, Mariana Brăescu Silvestri, un talent literar bine consolidat în  spațiul literar, și nu numai. Volumul a apărut în 2011 și cuprinde scrierile lui Artur Silvestri despre marele său mentor literar, George Călinescu, dar și texte dedicate clasicilor literaturii române și cronici despre autori contemporani. Proiectul editorial al Marianei Brăescu continuă în anul 2012 cu lucrarea „Portrete literare”, titlu care provine din două dosare conținând „texte despre scriitori, poeți, diferite personalități culturale afirmate în alte domenii, dar intersectându-se la un moment dat cu literatura”. Aici se observă stilul său propriu, inconfundabil, cu reale valențe de analiză psihologică și socială și cu „talentul scriitorului de a se exprima plastic, sugestiv, concentrat și captivant”. Artur Silvestri avea un dar deosebit de a portretiza esențial, schițând personalitatea umană și literară în câteva trăsături definitorii, cardinale, ale căror semne le descifra cu inteligență din aspecte exterioare și note de comportament, spune Teodora Mândru, prefațatoarea cărților din acest proiect editorial. Am parcurs cu plăcere volumul în discuție, din care subliniez câteva titluri deosebit de sugestive: „Enigma carpatică: Ion Lăncrăjan”, „Un detectiv rural: Vlad Mușatescu”, „Biografia ideilor: Mircea Malița”, „Un admirabil poet: Grigore Vieru”, „Cântecul arhaic: Zaharia Stancu”, „Ritmurile sonore ale inimii: Geo Bogza” și altele, care mai de care mai atrăgătoare și mai interesante. Se confirmă pe deplin spusele Marianei Brăescu că, această carte „nu conține portrete literare, ci personaje literare”. Un titlu mai puțin obișnuit îl poartă cartea în două volume „Critica criticii literare” (1973-1988). Ea se referă la perioada cea mai prolifică a activității sale publicistice, când lucra la revista „Luceafărul” și publica articole care puneau în valoare câteva teme majore, care formează patru capitole distincte: criticii literari însemnați: George Călinescu, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihail Ungheanu, Mircea Zaciu, Marian Popa, Dumitru Micu; istorii și mari sinteze literare realizate de George Munteanu, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Mihai Zamfir, Ovidiu Drâmba, Eugen Simion, Ion Zamfirescu; eminescologia azi, reprezentată prin Gheorghe Bulgăr, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Nicolae Ciobanu, Teodor Codreanu, iar cel de-al patrulea capitol se referă la critica contemporană cu subiecte de strictă actualitate: Vigilența criticii, Inerția interpretărilor, Criticul tânăr între speranță și realizare, Critică și cultură, Eseistica de direcție, Sinteze doctrinare. Se găsesc aici analize, teorii, argumente și contraargumente expuse într-un mod propriu, „într-un eu adânc personal”. În același registru de idei se înscrie și volumul II, care cuprinde o paletă largă de „personaje”, precum Mircea Eliade, Ion Dodu Bălan, Valentin Silvestru, Ion Negoițescu și alți 42 prezenți în cele 52 de texte prin care autorul ne oferă imaginea unei perioade (70-80), când critica literară era o adevărată instituție. Cartea se încheie cu un grupaj de referințe, care evidențiază personalitatea criticului Artur Silvestri, „al cărui cuvânt scris – laudativ, încurajator sau șfichiuitor – conta, reverbera în toată lumea literară” (Teodora Mândru). Iată ce scrie istoricul literar, Dan Zamfirescu, despre el: „Artur avea o minte strălucită, o forță mintală excepțională, o scânteie de geniu, fără egal, incontestabil. Din ce cauză soarta asta a lui a fost atât de grea și de ce tocmai acum, când aveam mai mare nevoie de el, de spada lui, a plecat, Dumnezeu știe”. Din aceeași perspectivă îl privește și Nicolae Georgescu, critic literar, eminescolog, prof. universitar: „Viziunea lui sintetică era prezentă în orice împrejurare, o avea la îndemână și întotdeauna știai unde te afli. Era un critic «cu busolă», un critic bine orientat. Ceea ce impresiona întotdeauna în polemicile lui Artur Silvestri era respectul partenerului, care era baza de discuție pentru orice. Atâta vreme cât există respect, poate să existe orice duel”. 2014 este anul cel mai bogat al Marianei Brăescu în actul de restituire a operei soțului ei. Cele patru volume tipărite se intitulează „Critica poeziei” și cuprind aproape 200 de cronici literare în care figurează poeți, în majoritatea lor contemporani, cărora le acordă o analiză pertinentă, încurajatoare, mai ales pentru cei tineri, promovând adevăratele valori artistice. Tot sub îngrijirea Marianei Brăescu a fost reeditată în 2010 cartea ,,Radiografia spiritului creol (Cazul-Miron Paraschivescu)”, o lucrare ce a văzut lumina tiparului în timpul vieții. Mariana Brăescu n-a rămas numai în faza de editor, ci a trecut dincolo de această barieră, depănându-și amintirile în cartea ,,Așa cum l-am cunoscut”, tipărită în două volume. Este „o carte a lacrimilor” și a mărturiilor unor oameni de seamă, care l-au cunoscut pe Artur Silvestri, „l-au admirat și unii poate l-au și iubit”. Este cazul lui Zoe Dumitrescu Bușulenga, George Munteanu, Paul Anghel, Mihai Ungheanu, Edgar Papu și mulți alții. Cartea are la bază 25 de interviuri între care se află și Melania Cuc din Bistrița, care îi întregește portretul prin amintirile sale de pe vremea când lucra la revista Luceafărul. O carte-omagiu îi dedică și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, tot din zona Bistriței, intitulată „Vocația Căii Singuratice” și cine știe câte vor urma, pentru că Artur Silvestri își merită un loc de cinste în literatura română, iar Mariana Brăescu stăruie din toată inima să îi pună în lumină adevărata sa valoare.