Aboneaza-te la newsletter





Mihai Victor Afilom

Autor:

Aprilie 2019

Sala de așteptare

 

Sala de așteptare, tablou static,
Patru persoane și un dozator de apă, 
Ding-ding, țac-țac, ochelarii de cal,
Telefoanele „inteligente”, distopia, 
La un moment dat m-am oprit,
Am pus în buzunar dispozitivul de mass-surveillance, 
Am privit în jur,
Eram toți conectați/deconectați,
Prinși în năvodul electronic,
Extrași din realitate,
Ușa s-a deschis, am intrat, 
Sunetul frezei stomatologice, 
Anticiparea, durerea acută, 
Sunt încă viu, trăiesc 
Am gândit, stimulii, adrenalina, 
Apoi am ieșit din cabinet,
Din sala de așteptare,
Pe stradă, într-o antecameră mai mare,
Unde mă mișc de colo, colo,
Mai dau câte un examen, câte un extemporal, 
Aștept fără să știu când se va întâmpla, 
Trecerea la următorul nivel, 
În altă formă de percepție, 
Acolo unde totul este energie, gând, cuantă, înger,

Sau cum s-o numi,
Unii spun că urci pe o scară înaltă, înaltă, 
La capătul căreia te așteaptă lumina de la început, 
Habar n-am, ce-o fi, o fi,
Până atunci am alte griji:
Atâtea acte de întocmit, 
Atâta maculatură, 
Atâtea obligații convenționale, 
Atâtea, atâtea, 
Dar eu, când o să trăiesc cu adevărat?

 

 

 

 

 

 

 

Despre primăvara ce va să vie...

 

A fi în lume, între oameni,
Acel mod subtil
De a te raporta la divin,
A ființa în cetate,
Printre oamenii frumoși, 
A te plimba sub umbra zidurilor,
Protecția razelor de lumină.
A fi în lume zi de zi,
Viața ca un perpetuu examen,
Un bacalaureat oficial,
Cu două variante de răspuns, 
Da sau Nu,
1 (Unu) sau 0 (Zero),
Liber arbitru hărăzit 
Prin celestul ucaz. 
Șovăim, cădem,
O nevăzută putere ne ridică.

Uneori în toată goana asta nebună, 
Agasat de larma inutilă, 
De zgomotul de fond,
Simt nevoia să mă așez
În jilțul de taină, 
Să mă retrag undeva,
În munți, într-un refugiu 
Numai de mine știut, 
Fără convenționale lanțuri, 
Fără dispozitive electronice,
Să contemplez 
Devenirea mugurilor de măr 
În lirica florală a naturii
Să văd cum din verdele primăverii, 
Plouă cu albe petale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Solilocvii

 

Uneori simți nevoia să asculți heavy metal,
Destule șansonete și hituri pe FM,
Am nevoie de un riff de chitară,
Un solo de tobe, ceva abraziv,
O metodă contra ruginii sufletești.
Iarna aceasta prelungită, prea puțin soare,
Prea puțină vitamina D,
Starea de letargie,
Și știi că nu ai voie alcool, nici măcar țigări,
Aceste excitante elementare,
Cum să ieși atunci din amorțeală,
Doze mici de Metallica, Iron Maiden...
E ora 3, dis-de-dimineață,
Nici măcar nu au cântat cocoșii,
Ce atâta somn,
Ești treaz, lucid...
De fapt ești treaz de câțiva ani,
Ai atins modul acela de echilibru,
Izvorât din starea permanenta de veghe,
Ai absolvit cu brio
Exercițiul de acceptare al sinelui,
Acceptare a fratelui tău interior,
Crucificat lăuntric în subconștient.
Cu toții suntem purtători de Duh Sfânt,
Cu toții avem un Iisus personal –
Aici e taina cea mare,
Când ai reușit să te ierți pe tine însuți,
Să-ți accepți identitatea,
Te-ai împăcat și cu lumea,
Care e de fapt reflexia propriului tău chip.
Iată, am reușit să ies din iluzia numită timp,
Îmi creez propria mea poveste,
M-am logodit cu poezia
Și fac doar ceea ce iubesc,
Citesc și scriu,
Am evadat din cușca obligațiilor sociale,
Subtile lanțuri de sclavie.
Îmi definesc viitorul,
Literă cu literă,
Secvență cu secvență,
Bit cu bit...
 

 

 

Alergăm

 

Alergăm, vânăm iluzia,
Zi de zi alergăm spre serviciu,
Alergăm mereu după fericire,
În concedii spre locuri cât mai exotice,
Încercăm să evadăm din rutină,
Alergăm după noi senzații,
Iubire, endorfine, stimulente,
Nu vedem că suntem cobai în carusel,
Alergăm în zadar, circular,
Nu vedem vălul lăsat peste lume,
Globul de sticlă, lacătele, lanțurile,
Gratiile noastre sunt convențiile sociale,
Superstițiile, ignoranța, instituțiile,
Banii, cardurile de credit, taxele,
Alergăm pe jos
Sau alergăm în colivii metalice – automobile,
Alergăm, alergăm...
Pentru ce tot acest maraton epuizant,
Oricum finalul este previzibil,
Același de milenii,
Același pentru toți.
Eu m-am oprit de ceva timp,
Pământul a continuat să se învârtă în jurul soarelui,
Eu m-am așezat pe marginea râului celest
Prin care curg stelele, constelațiile
Prin care curg oamenii, clipele.
Din cochilia mea spiralată,
În formă de galaxie,
Privesc în interior,
Văd punctul imobil
De unde a început totul:
Omniprezenta Dumnezeire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rage against the machine

 

Lumea e atinsă de o maladie ascunsă,
Un spirit bolnav a pus stăpânire,
Pe burgul acesta, pe teritorii, pe omenire,
E ceva misterios, ocult,
O vrajă întunecată, o miasmă verde în cetate,
O neliniște ne alimentează spaimele,
Cele șapte frici, în fond teama de moarte,
Exploatată de fratele cel mare,
O patologică stare de neastâmpăr,
Ca un râu tulbure ce a rupt albia,
Ca un torent ce ne poartă haotic,
Frunze fără clorofilă căzute din arborele vieții,
Fără vlagă, ne supunem orbește,
Zilnic în închisoarea cu ferestre opace,
Cu panouri mari pe care scrie:
Supune-te! Ascultă! Cumpără! Votează!
Nu gândi! Toarnă-ți aproapele! Trădează!
Cu toții suntem sclavi pe galera aceasta,
Vâslași sub biciul convențiilor sociale,
În ritmul tobelor ce anunță nevăzutul război,
Înainte! Tot înainte, vrednici pionieri!
Spre coloniile Noii Lumi,
Spre plantațiile de bumbac și trestie de zahăr,
În dictatura soft a Noii Ere,
Roboți-oameni cu cravată și cip,
Cu simțirile mecanizate
În această epocă post industrială,
Cu ochi electronici de Argus resuscitat,
Din panoplia mistică a noii mitologii,
Bine ai venit în Noua Eladă, Noua Romă,
Leapădă-ți fărâma de uman – scrie
Pe frontispiciul lagărului în care ne-am născut.
La naiba cu toată această magistrală minciună!
În curând am să evadez din batalionul disciplinar,
Spre munți, spre cer, spre infinit,
E noapte acum, ne vedem mâine dimineață,
Am un gust amar de mătrăgună,
E noapte acum în lume,
Eu m-am trezit,
Neboisa,
Nu te teme!
Nu te teme!

 

 

Quantum

 

Prin capilarele imaginației, 
Curg undele constelației, 
Mă copleșesc vocile anonimilor,
Mesajele celeste ale elohimilor.

 

Stau drept în furtuna de gânduri, 
Aștern cuvinte rânduri-rânduri, 
În cuget, un cromatic caleidoscop,
Privesc zenitul prin periscop.

 

Și înmuguresc semantice sensuri, 
Și descifrez antice eresuri,
Proiecții din universul cuantic, 
Înscrise în codul genetic.

 

Mă binecuvântează subtilul duh, 
Plutind tainic prin văzduh, 
Ating percepții interzise,
Din cerul nopții întrețesut cu vise.