Aboneaza-te la newsletter





Filosofia, promisiunile, îndemnurile

Autor:

Mai 2019

Pe când a înțeles ce însemnătate au aripile deschise,

şi cât iubeşte zborul, drumeţia, înălţată firea,                     

că nu-i place a fi amânată prosperitatea,

după cum nici încălcarea timpului decis respiraţiei,

a demonstrat cum poate fi escrocată naivitatea,

un altul la rând îşi aşteaptă timpul contemplaţiei.

 

 

Filosofia este orientată – prin întinderea ei spirituală, prin aspectele ei participative (pentru o parte dintre cei care vor să creadă în demersurile ei) – spre a avea rolul unui creuzet în care se aşază cunoaşterea acumulată, filtrată, adesea valorizată, îndemnurile de a realiza binele, fericirea, speranţa că oamenii vor urca trepte spre desăvârşire. Urmarea este dată de angajările conştiente, de participările care cuprind, subsumate scopului, zone mari ale reflecţiei omului actual, ale populaţiei planetei.

În mod particular, în plan individual, adesea ne fac fericiţi paşii mărunţi, făcuţi în cunoaştere. Îi vedem uriaşi şi ca urmare ne grăbim a le da dovada aşteptată, generalitate, integralitate, poate şi pentru a ne încuraja spiritualitatea.

(Independent de pretenţiile filosofiei, expresia unor trăiri, experienţe individuale, cu grade diferite de confirmare, reuşitele rămân notabile).

Îndemnurile filosofice la renunţare se potrivesc foarte puţin cu firea umană activă, cu sufletul nostru doritor să-şi impună prezenţa: ele îți cer, zice cunoscuta înţelepciune, să înțelegi că trebuie să te oprești la puţin, la foarte puţin (ei, nu chiar la nimic!), şi asta  fiindcă multul dorit nu-l poţi obţine. Apoi nu privi spre cei care l-au primit, deoarece şi la ei va pieri! Da, dar doresc continuu să am ce-mi lipseşte. Dacă trebuie să-mi scad mereu din ceea ce am nevoie, mă întreabă firea mea, pentru ce mai trăiesc?!

Răbdarea e bine percepută și acceptată la modul teoretic. Aşa e datul, treptat, treptat să primească acceptatul, dintr-odată plăcutul. Îndoiala, negarea îşi au locul lor… trebuie respectat ciclul. Nicio învăţătură nu-ţi poate face mai mari servicii, nu te poate servi mai bine, decât să-ți dovedească până la sfârşit rezistenta răbdare.

Câţi n-ar vrea să schimbe radical lumea? Atâţia învăţaţi, filosofi au crezut că-i suficient să ştim ce este binele (de pildă, Socrate, Platon), pentru a-l putea pune în drepturi (bineînţeles să avem programe… Și acestea au fost întocmite după momente de chibzuinţă). Dar iată că binele nu poate să lupte, decât până la un punct, cu alte interese ale lumii, venite în mod continuu. Anormalitatea se justifică prin tarele vieţii,  trivialităţile, firea neruşinată, laşităţile, cu suferinţele caracterului mereu în formare, cădere, sucombare, cu nemulţumirile care curg din toate zările, cu bolile, suferinţele fără început şi sfârşite în moarte. Iată, promisiunile au şi bariere precise.

La generalizări de ordin filosofic, cu pretenţia de obiectivitate, de mai bine au recurs şi doctrine extremiste, dovedite prin practică criminală de câte ori le-au fost puse în pericol ţelul dominator și profiturile (ex. fascismul, comunismul). În numele adevărului, al cunoaşterii şi trăirii binelui, al dreptăţii şi frumuseţii, dar mai cu seamă sub imperiul intereselor ce înşiră valorile amintite mai sus, cât de conflictuale se arată filosofiile. Marxismul (teorie care pretindea că a descoperit mersul determinat obiectiv, fără oprire, raţional şi integral umanist al societăţii) îşi baza demonstraţia pe rolul proletariatului, al clasei muncitoare, conduse de partidele comuniste, în procesul dezrobirii, prin revoluții socialiste şi câştigarea egalităţii şi a bunăstării generale, dar angajamentele, promisiunile s-au dovedit neputincioase, chiar înstrăinante. Inconsistenţa, fisurile sunt mai multe, printre care şi prezumţia – cel puţin, pentru a mai micşora ridicolul – că proletariatul și-ar putea juca rolul atât de responsabil. Dacă tot era de aşezat în fruntea acestei mari zbateri o categorie, în locul forţelor pomenite, se pare că nu era greşit să fie pusă personalitatea umană determinantă şi determinată de o viaţă mai bună. Utopia cu rolul clasei muncitoare a fost expusă şi situaţiei dovedite că, în lupta cu capitalismul, partidele comuniste n-au putut oferi miracole, stimulente în urma prestaţiilor factorilor productivi. Comparaţiile cu modelul pieţei libere capitaliste au arătat un eşec.

Ce frumos este să crezi ca filosofia contemplativă îţi poate oferi libertatea. Are de partea ei forța intelectului, argumentaţia asupra superiorităţii vieţii libere. Din păcate, în mare parte, acest demers spiritual a fost însoţit de un demers sofistic ce te învaţă, mai ales prin argumentele stoice, să nu-ţi doreşti ce nu poţi avea, să-ţi suprimi domeniul aşteptării. Evident, sofistica poate atribui înţelesuri paralele termenilor. Vedeţi cât sunt azi de bisate paralelele… Ea întoarce orice argumentaţie şi cu asta parcă se închide domeniul aşteptării. Ultimele accepțiuni (cele stoice) alăturate forţei, puterii de pătrundere a oratoriei, creează impresii puternice, poate chiar convingeri – pentru atâţia care nu-şi pun problema verificării – ce tind să ajungă la paritate cu cealaltă opţiune, cu îndoiala legitimă, cu neîncrederea într-o voinţă neadormită. Bine, puteţi spune, ce poate fi definitiv, complet, nereducţionist, integral valabil în a-ți explica și trăi viaţa confortabil? Filosofia poate spori cu puţin libertatea, arătându-ţi, prin teorii adaptate timpului,  obligaţiile, libertăţile, acţiunile, pe cât posibil măsurate raţional.

 

Promitem, noi aleşii, cutezanţă, libertate în căutare,

suntem optimişti, spunând: nimic nu este peste putință,

dacă avem minte, chemare și voinţă.
Ne folosim priceperea, ea ne este harul,

să ne apropie împrejurările visate,                                     

le vom mulţumi cu surâsuri pregătite dinainte,

vom arăta de ce suntem în stare.

Fiindcă avem inteligență, o vom chema la însufleţire,                     

urmată de cauze purtătoare, de şanse, de alte aşteptări.
O să dialogăm cu spiritul și-i vom spune să înainteze,

că-i dorim să-și arate energia vie de azi, nu de mâine,

pentru sănătatea celor mulți, pentru omenie,

să se hotărască și să-și petreacă timpul ce ni-e dat

pe treptele-i măreţe, printre noi,

dispariţia ne pândeşte mai devreme de cum se crede,

nu aşteptaţi ceasul la care se vede,

nu-i timp de apatie, vor rămâne neputincioase regrete.

Caută-ţi omule cadenţa pe calea virtuţii, nu jocuri, efecte,

nu ridica, perfecţiona, anula în van instituţii,

dacă-ţi asumi rostul celor dorite,                               

va trebui să trăieşti mult, să te faci luntre şi punte,

de jur împrejur, între dorinţe, îndrăzneală

şi mâna întinsă de frate,

şi-ţi va rămâne de surmontat veac după veac

integrale evoluţii pe întinatul drum al purităţii.