Aboneaza-te la newsletter





Acest joc fascinant numit poezie

Autor: Cezarina Adamescu

August 2019

Nu există scriitor, poet, muzician, pictor să nu fi simţit fascinaţia puternică a naturii şi să n-o fi transpus artistic în creaţie, cu mijloacele de expresie specifice fiecărei arte. Şi Olimpia Sava a fost atrasă irezistibil de acest miracol divin care poartă îndeobşte numele de natură.

Încadrându-şi poeziile tematic, în dorinţa de a le împărtăşi celor mici – această uluitoare natură care oferă mereu şi mereu un prilej de uimire – autoarea a creat cicluri întregi în care-şi exprimă gândurile poetice cu rol de informare, cunoaştere, aprofundare, educaţie, aplicaţie, despre: mamifere, insecte, păsări, peşti, plante, reptile, în colecţia cu rol multifuncţional pentru preşcolari, „Desenăm şi colorăm, împreună învăţăm”. Alături de educatori şi celelalte cadre didactice din ciclul primar şi gimnazial, Olimpia Sava (ea însăşi cadru didactic şi slujitoare a cuvântului prin instituţia bibliotecară), contribuie la formarea şi dezvoltarea aptitudinală a copilului zilelor noastre, care nu poate învăţa, decât prin cărţi, principalele caracteristici ale fiecărei specii, într-un limbaj la îndemâna copiilor, ludic şi atractiv, ca un joc continuu, specific nu numai micii copilării, dar şi celorlalte vârste. Colecţia aceasta se numeşte „Împreună învăţăm” şi are drept subiect noţiuni despre droguri, SIDA, nutriţia sănătoasă, drepturile copilului, circulaţia rutieră şi corpul omenesc. Şi toate aceste publicaţii sunt în versuri. Olimpia Sava a reuşit performanţa de a fi printre extrem de puţinii poeţi care au ales acest gen de subiecte cu caracter educativ. Este foarte interesant de remarcat că Olimpia Sava alege şi titlurile în versuri, ceea ce face ca fiecare carte să fie mai atractivă. O colecţie foarte căutată este: „Povestioare hazlii, pentru voi, iubiţi copii” – unde-i cunoaştem pe vestiţii: Motanul Pintilie, Hoţomana, Puiul neascultător, Pisicuţa Buxy, Un pisoi cum n-aţi văzut, Un pisic de la oraş, Familia Ronţăilă, Vulpea cea cu ghinion, Martinel la plimbare şi mulţi alţi eroi de poveste, aşezaţi frumos în catrene amuzante.

Tot Olimpia Sava a iniţiat un ciclu mai puţin abordat de scriitorii de gen şi anume, poezii (eco)logice, începând cu volumul care se numeşte chiar „Eco-logice”, apoi „Să înveţe fiecare totul despre poluare”; „Dacă apa e curată, viaţa ni-i asigurată”; „Scenete ecologice, „În pădure” ş.a. Deşi, după propria mărturisire, Olimpia Sava a iubit poveştile (şi care copil nu le iubeşte?) încă din copilărie, ea nu foloseşte cadre şi eroi clasici livreşti, cum sunt: Feţi-Frumoşi, Ilenuţe Cosânzene, spâni, pitici, vrăjitori, balauri, zmei, aşa cum ne-am obişnuit, călătorind prin toată literatura dedicată vârstei inocente, ci preferă subiecte informative şi educative, despre principalele probleme care ameninţă viaţa şi, în general, omenirea. Dar mai ales, ne învaţă cum să luptăm împotriva celor care pun în pericol viaţa, prin găsirea unor mijloace de prevenire, fie şi prin cuvânt, care uneori se dovedeşte foarte eficace, fiind cu mult mai penetrant şi mai uşor de mânuit decât alte modalităţi de luptă împotriva răului din Univers. Pe de o parte, în scop profilactic, de prevenire a unor dezastre sau boli necruţătoare, printr-o viaţă echilibrată, fără excese, pe de altă parte, de combatere a acestor devieri de la tot ce ne poate provoca răul.

O altă temă abordată de Olimpia Sava este cultura civică, dar şi educaţia morală prin caietul de cultură civică pentru clasa a III-a, scris în colaborare cu I. Dragu şi I. Alecu, şi scenete şi poezii cu morală, „Personaje tâlcuite”; „Regăsite universuri”; „Curcubeie de vânzare”; „Să iubim animalele”; „Numai faptele vorbesc” ş.a. O asemenea paletă diversă e greu de contabilizat, dar autoarea şi-a structurat bine volumele, pe cicluri tematice şi cu ghid sau cu o busolă, pentru a ieşi la luminiş, în pădurea de poezii şi povestioare pe care Olimpia Sava le-a creat pentru copii, în aproape 20 de ani de trudă zilnică pe foaia de scris, reuşind şi această uimitoare performanţă, de a fi una dintre cele mai prolifice autoare de profil. Dacă la toate acestea se adaugă şi faptul că Olimpia Sava a reuşit aceste performanţe doar prin efortul propriu, avem imaginea iubirii ei nesfârşite pentru copii şi dorinţa de a se dedica în întregime lor, cu toate energiile: fizice, materiale şi spirituale, conjugate în chip fericit în acest scop.

„Simfonia naturii” este poate, titlul cel mai potrivit pentru întreaga creaţie a Olimpiei Sava. Ea reprezintă o sinteză a operei sale epice, lirice şi dramaturgice, în întregime scrisă în folosul copiilor. Oare există copil să nu fi fost atras de natură, încă din primii ani de viaţă? Oare există cineva, indiferent la frumuseţile cu care ne încântă, la fenomenele cosmice: răsărit de soare, stele, ploi, vânturi, observaţii astronomice despre aştri, forme de relief, la apele repezi şi cele calme, unduitoare printre pietre, săpându-şi albii milenare? Dar câmpia? Dar muntele? Dar locul natal? Dar istoria şi limba în care am învăţat primele cuvinte? Interacţiunea cu animalele, cu plantele şi insectele din jur a oferit totdeauna un bun prilej de cunoaştere, ca să nu mai vorbim de comuniunea dintre copii, prin joc şi cântec, prin poezie şi poveste. Toate aceste „minunăţii” stau gata de a veni în ajutorul copiilor dornici de a învăţa fie şi câteva acorduri din această „Simfonie” care uneori, prin pana poeţilor şi a pictorilor, poate deveni fantastică. Depinde numai de mâna artistului, de vocea lui, de ochiul lui, dublate de o dorinţă aprigă de cunoaştere. Şi cunoaşterea umană poate deveni fascinantă. Corpul uman este o alcătuire de taine. Şi cine nu e dornic să le descifreze, măcar în parte?

Olimpia Sava personifică tot ce se află în jur, de la Soare, cu razele lui „foarte înroşite/ De atâta oboseală” (Soare-n apus), la dimineaţa care apare „Doar cu raze zâmbitoare”. Apoi norii cu care s-a acoperit cerul, unii tremuraţi, lacomi precum căpcăunii, alţii adormiţi, ori înfoiaţi ca nişte păuni, unii pufoşi, alţii mânioşi, unii ştrengari zâmbind „de pe bolta de azur”, grăbiţi, dantelaţi, alergând zglobii, spre uimirea şi bucuria copiilor care, cu ochii pe cer, întruchipează în imaginaţia lor fabuloasă, personaje de basm, din formele lor mereu schimbătoare. Soarele, în viziunea poetei, e un „vulcan erupt” care „Pânza cerului a rupt,/ Undeva la asfinţit/ Şi pe boltă s-au ivit// Flăcări, magmă şiroind/ Şi tot cerul înroşind”. Soarele e personificat în fel şi chip: „El înghite la un loc/ Magmă, dar şi limbi de foc./ Creşte fără încetare,/ Devenind enorm de mare,// Iar apoi stăpân se crede,/ Că pe cer doar el se vede./ Însă razele de soare/ Îl împart în felioare”.

Caracteristic acestei poete este găsirea unor finaluri neaşteptate, lăsând copiii să gândească şi să-şi reprezinte, fiecare după propria fantezie, subiectul abordat. În felul acesta, mintea şi închipuirea celor mici sunt puse mereu la treabă, lucrează, inventând ei înşişi poveşti minunate. Luna – stăpâna nopţii – reprezintă dintotdeauna atracţia numărul unu a poeţilor şi pictorilor, fiind un personaj enigmatic, capricios, dar veşnic pus pe joacă, îndeosebi jocul „De-a ascunselea cu luna”, aruncând câte o ocheadă jos, pe pământ. Stelele, nici ele nu vor să fie mai prejos. La fel, norii. Autoarea introduce însă şi noţiuni noi: neantul, eclipsa ca fenomen astronomic. Luna e numită „Doamna nopţii”; „Doamna cea nemuritoare” – frumoasă, rece, strălucitoare, palidă, cochetă, înconjurată de ale nopţii giuvaiere, steluţele efemere (Stăpâna nopţii). Luna e veşnic îndrăgostită de Soare şi aleargă după el: „Să-l invite la serată/ Când e bolta înstelată”. Ea: „Ar dori o clipă-n care/ Dragostea să i-o declare”. Dar în idila lor intervine alt personaj: Ziua, care îi desparte: „Şi îi ţine tot departe” (Luna e îndrăgostită). Lunii îi este dedicat un întreg grupaj de poezii în această carte. Ea este ciclic plină, uneori jumătate sau pe sfert; e supărată, tristă de-a binelea: „Că Luceafărul iubit/ De trei zile n-a venit!” (Buchet pentru lună). Luna e însă şi foarte jucăuşă, în ciuda aparenţei ei tainice. Ea face escapade, se dă pe tobogan „De la boltă până-n lan,/ Unde-i place să privească:/ Boabele încep să crească” (Escapadă). Cine poate împiedica însă, curiozitatea lunii care o porneşte „silenţios/ Chiar pe tobogan, în jos”?

Acest pământ al păsărilor şi al stelelor, care e bolta populată cu diferite corpuri cereşti numite aştri, de fenomene atmosferice, luna nouă apare dintr-o sublimă singurătate, căutând companie şi chiar să se lase îmbrăţişată şi uneori acoperită de zburdalnicii nori. Steluţele, fie că sunt obosite şi dau lumină mai puţină, sunt iubite de toţi, sunt aşteptate şi admirate de cei care au firi sensibile şi romantice. „Grăbite stele căzătoare,/ ce bolta nopţii părăsesc,/ Sunt aşteptate, unde, oare,/ Spre care hăuri se grăbesc?!// Măicuţe stele născătoare/ Pe boltă-ntr-una risipesc/ Micuţe felinare, care/ Ca licuricii strălucesc” (Iubite stele).

Olimpia Sava este singura poetă care le-a atribuit stelelor, calitatea supremă de „măicuţe” „născătoare”, ceea ce e admirabil. Dar iată că, în imensitatea bolţii, poate avea loc o „întâlnire milenară” dintre „o stea din galaxie” care hotărăşte „să plece singură-n plimbare” spre altă galaxie – la întâlnirea cu „altă stea, care-o iubeşte”, într-o clipă aşteptată de-un mileniu. (Întâlnire milenară). Uneori, steluţele sunt necăjite şi plâng: „Iar lacrimile lor se strâng/ Şi fulgi de nea alcătuiesc”. Ei simbolizează „sub raza lunii reci lucire,/ Ori sub a soarelui sclipire” – puritatea „și străluciri de nestemate”. Dar asta nu e tot. „Când lacrimi de steluţe mor,/ Fac împreună un izvor/ În care stele se răsfrâng,/ Se oglindesc şi doru-şi plâng” (Lacrimi de steluţe). Cine a explicat mai bine decât această poetă, dorul steluţelor, transformat în fulgi de nea?

Carul Mare e un mijloc de transport minunat, mai ales pentru steluţele ştrengare, care vor să se plimbe pe boltă. Carul Mare însuşi le-a invitat la plimbare, fiindcă se simte cam obosit şi i-a mai pălit din strălucire.Toate aceste jocuri şi întâmplări admirabile de pe cer incită fantezia copiilor, care sunt foarte atraşi de mister şi de lucrurile, îndeobşte, necunoscute. Prospeţimea, licărul tineresc al steluţelor şi nevoia lor de joacă îi provoacă pe copii şi îl ajută pe Carul Mare să trăiască mai departe şi să se plimbe în continuare pe cer. Ştiaţi că stelele sunt balerine? Iar norii joacă şotron? Dacă nu, citiţi poezia Stele balerine şi vă veţi convinge. Dar stelele pot fi şi îndrăgostite, furişându-se în coroana unui tei: „Spre a fi nestingherite/ Când au chef de sărutat” – sub oblăduirea blândei Lune, care le înţelege dorul, fiindcă şi ea a fost îndrăgostită, drept pentru care le împleteşte din trei nori, „Un culcuş ocrotitor” (Stele îndrăgostite).

Copilul (chiar şi noi, cei mari!) este cuprins de compasiune când află povestea steluţei care plânge şi tremură întruna, până ce: „O licărire foarte mică/ De la Luceafărul iubit// Încet până la ea coboară,/ O-mbrăţişează şi apoi/ Îi şterge lacrima amară/ Şi o conduce înapoi” (Plânge o stea).

Nicicând, în zilele noastre, nu s-a aflat o autoare pentru copii mai sensibilă şi mai talentată ca Olimpia Sava. Ea manifestă iubire, compasiune, înţelegere, prietenie, generozitate, blândeţe, armonie, în sintonie cu sufletul ei curat, pe care le împarte cu dărnicie tuturor. Ea pune mare preţ pe valorile morale ale omului. A-i primi darul cum se cuvine, este pentru noi, cea mai bună dovadă de preţuire.

Şi dacă la toate acestea se adaugă o stăpânire perfectă a noţiunilor de teorie a versificaţiei, o muzicalitate devenită eufonie fără cusur, o paletă cromatică a mijloacelor de expresie literară bine aspectată şi susţinută de o mână iscusită şi harnică, ne putem face o imagine asupra creaţiei acestei neobosite scriitoare. Analizând cu luare aminte cele mai multe din cărţile Olimpiei Sava, ne ducem cu gândul la marii pastelişti români: Vasile Alecsandri, George Topârceanu, George Coşbuc, Emil Gârleanu, I. Alexandru Brătescu-Voineşti, Şt.O. Iosif şi mai ales, Dimitrie Anghel cu florile lui, care rezistă peste veac, iar mai aproape de noi, Magda Isanos, Otilia Cazimir, Nina Cassian, Constanţa Buzea, Grete Tartler, ori „Ceahlăul prozei româneşti” care a zugrăvit atât de frumos natura, Mihail Sadoveanu. Şi iată că în zilele noastre, o scriitoare, nu precupeţeşte nimic pentru a oferi copiilor mărgăritărele, pietre preţioase din lirica sa, cu precădere adresată celor mici. S-ar cuveni ca toate scrierile Olimpiei Sava să se regăsească în manuale, în culegeri de lecturi auxiliare, în antologii şi numele ei să figureze, alături de clasicii genului, în orice dicţionar.

Citind pastelurile Olimpiei Sava despre „Zăpada timpurie” – parcă începe „să miroase a ninsoare”. Dar ea aduce şi termeni mai puţin cunoscuţi în vocabularul copiilor, pe care-i ilustrează liric: hibernare, promoroacă, precipitaţii. Ea inventează scurte poveşti despre aceste fenomene – ne aduce în imaginaţie peisaje hibernale de vis, decor feeric, cu „fulgi pufoşi, de vată moale”, cu săniuţe, derdeluşuri şi oameni de zăpadă cu nasul roşu şi cuşme din oliţe, cu acoperişuri şi copaci ninşi sau pudraţi cu promoroacă, un fel de praf rece care împodobeşte pomii şi înroşeşte obrăjorii. Bagheta fermecată a Iernii face ca din cer să cadă „mici steluţe de zăpadă”.

Caracterul enciclopedic al creaţiilor Olimpiei Sava o situează în primele rânduri, printre creatorii de lumi fantastice, cu ajutorul cuvintelor. Cărțile ei ar putea foarte bine să ţină loc de manuale de citire ori de lecturi suplimentare, în care găseşti de toate şi pentru toate gusturile şi vârstele.

Şi totuşi, această lume fantastică creată de Olimpia Sava este smulsă din realitate şi zugrăvită cu mijloacele specifice poeziei şi teatrului. Dialogul interactiv este prezent pretutindeni, facilitând memorarea strofelor sau a replicilor şi fixarea mai bine a noţiunilor şi a vocabularului modern, adecvat programei şcolare. Rânduiala firii e cunoscută din cele mai vechi timpuri: anotimpurile se succed, natura moare ca apoi să reînvie, animalele hibernează, păsările pleacă şi revin acasă, zăpezile se topesc şi răsare iarba, totul este parcă scris în legile divine. Şi omul se primeneşte de hainele groase şi se pregăteşte de sărbătorile primăverii. Câtă bineţe în aceste pagini!