Aboneaza-te la newsletter





De-a spânzurătoarea...

Autor: Cristiana Sabou

Septembrie 2019

Încep întotdeauna c-o vocală

„A”, „E”, „I”, „O”, „U”, dar greșesc

O și U îmi rămân pe dinafară

Dar le-nvârt și răsucesc

Într-o formă rotundă și iată

Că n-am găsit decât un ou

Și nici nu-mi pasă, căci revin

La jocuri omenești.

Deja îmi privesc creștetul gol

Și gâtul subțire, din două linii negre, paralele

Mă sperii și privesc

I_ _ _ EAT

Număr până la trei și găsesc un C

Tremur, și îl potrivesc în rând

I_ C _ EAT

Nu mai amân ghicirea și îmi declar răspunsul

„Increat”, mi s-a dezlegat limba

7 litere îmi sunt periplu de vieți

Și înțeleg nadirul lui Rembrandt.

Apoi ajung la ziua „I”

Unde iernile iubeau inima, iar inima imagina iubirea

Pătrund în ziua „N”

Unde nimic nu năștea năzuință, năzuința nega nașterea,

Dar în ziua „C”

Îl văd pe Christ care colinda colina cu crucea,

colina cocoșa pe Christos.

Și în ziua „R”

Nu-mi amintesc decât râul rău renegând remușcarea, remușcarea rămâne răpita răului

Dar „E” exista etern, eternitatea emancipa eterul, eterul evolua spre „A”, amnezie a amintirii

Unde începe ziua „T”

De fapt, nu mai începe nimic

Am terminat jocul de spânzurătoare,

Căci litera îmi e esența,

Iar cuvântul, bucată de pătrat.