Aboneaza-te la newsletter





Orchestrarea monologurilor interioare în romanele bengesciene. Personajele feminine (secundare şi episodice), bază de construcție a protagoniștilor

Autor: Diana-Cristina Teieru

August 2020

Personajele principale sunt descompuse în imagini de personajele secundare, ipostaze frapante. La Hortensia Papadat-Bengescu, acestea impresionează încă de la început, prin varietatea lor. Ele sunt dornice de a oferi o imagine standard a lor, însă sunt dispuse să își disimuleze existența, începând chiar cu trecutul lor.                                                                           

La nivelul întregului ciclu romanesc, se observă dispariţia unor personaje, precum şi apariţia altor personaje noi, care au rolul de a crea efectul de viaţă reală.

Lumea feminină la Hortensia Papadat-Bengescu este privită dintr-o altă perspectivă, respectiv a lumii interioare, personajele feminine fiind cele care îşi dezvăluie subteranele sufletului. Curajul femeii de a vorbi despre ea însăşi apare în perioada de ascensiune a burgheziei şi de dezvoltare a speciei pe care o ilustrează romanul. Această prozatoare, „romanciera femeilor”[1], aşa cum o numeşte Pompiliu Constantinescu, este „fără îndoială scriitorul care a exercitat o înrâurire mai adâncă asupra romanului nou”[2], aducând inovaţii substanţiale romanului românesc sub raport tematic, structural şi stilistic, contribuind „la procesul urbanizării literaturii noastre”[3].

Ciclul Halippilor este conturat de prezenţa masivă a personajelor feminine, care concentrează toată atenţia asupra lor, distingându-se prin pregnanţa sugestivă a figurilor create, expresii ale umanităţii ireductibile. Unele dintre personajele feminine sunt voluntare, instinctuale, precum Ada Razu, banchereasa Efraim, Mika-Lé, care folosesc „un sistem de autoritate prin specularea slăbiciunilor şi micilor manii ale victimelor primitive, fără a medita profund asupra actelor săvârşite”[4]. Personajele menţionate anterior îşi satisfac mascat instinctele, prin orice mijloace, evident prin mijlocul parvenirii cu orice preţ. Acest sentiment al snobismului, al gustului artificiului reprezintă opulenţa materială care asigură ascensiune.

Unul dintre personajele feminine episodice este Ţaţa Gramatula, sora mai mare a lui Doru Halippa, pe care o întâlnim în Fecioarele despletite. Ea este descrisă ca fiind „domnişoară bătrână”, care are mereu „biciul dreptăţii” în mână, aşadar, ea exprimă legea progresului. Aşa cum afirmă Viola Vancea, ea simbolizează „imaginea fidelă a lui Doru şi a Elenei”[5], dar se deosebeşte de aceştia printr-o antipatie faţă de Mika-Lé, care este văzută ca fiind „germenele malign al dizolvării familiei patriarhale”[6].

Baba Smoala, personajul feminin episodic din Fecioarele despletite, este înfăţişată într-un tablou de familie. Aceasta este descrisă ca fiind impunătoare, cu multe cute pe obraz; urechile ei erau „ieşite din părul lins”. Mini este cea care o recunoaşte pe aceasta. Baba Smoala avea ochii mici şi gâtul gros; „mâinile harnice le ţinea bine încrucişate pe pântece”[7].          

Lina, un alt personaj prezent în Fecioarele despletite, în Concert din muzică de Bach şi în Rădăcini. În primul roman, aceasta apare ca personaj secundar; ea este descrisă ca fiind mică şi urâtă; „Forma ei de pămătuf simpatic, gâtul scurt și gras, bustul scurt și gras, pântecul rotunjit, fața urâtă, desigur: cu ochii mici și miopi, fără culoare, cu tenul stricat, nasul bun, turtit puțin la vârf și gura lată pe dinți ce nu se arătau, deși țepeni la spart alune, acest tot, nu era defel impunător”[8]. Lina este fiica cea mai mare dintre cele cinci fete ale familiei. Doctoriţa Lina este „reprezentanta unei lumi patriarhale, inofensive, dar şi a spiritului modern competitiv, prin nevoia parvenirii”[9]. În Fecioarele despletite, Lina apare alături de Lenora, căreia îi acordă îngrijiri medicale, întrucât aceasta se afla într-o situaţie asemănătoare cu a ei şi aici amintim episodul în care Lenora tăinuia conceperea unei fiice bastarde, iar dezvăluirea acestui secret va duce, ulterior, la divorţ. Silueta „bunei” Lina, „moaşă de lux”, va căpăta proporţii în romanele următoare.

Fiind cea mai mare dintre surori, Lina se supune dorinţei tatălui; ea preia toate responsabilităţile şi îşi ajută tatăl în farmacie, hotărâtă chiar să îl depăşească şi să devină medic. Aceasta devine medic ginecolog şi se căsătoreşte cu medicul şi profesorul Rim. Ea are o fiică bastardă, asemeni Lenorei, de pe vremea când era studentă. Sia este păcatul tinereţilor ei, concepută cu Vasile Petrescu, cunoscut ca Lică Trubadurul. Lina are o gândire rece, fizicul şi gesturile ei sunt nefeminine. 

Ada Maxenţiu, personaj secundar în Fecioarele despletite, unica moştenitoare a celei mai mari fabrici de făină din Bucureşti, care are o pasiune pentru cai. Ea întruchipează femeia senzuală, care ştie să atragă prin temperamentul ei. Se căsătoreşte cu Maxenţiu, pe care îl cumpără cu făina ei.

Dacă în Fecioarele despletite Mini joacă rolul personajului reflector, un alter-ego al romancierei, întrucât ea reflectează asupra eroilor, ajutând-o pe prozatoare să facă analiza lor psihologică, în Concert din muzică de Bach, Mini se află pe plan secundar. Acum, ea ne permite să vedem personajul care se identifică cel mai bine cu romanciera. Este vorba despre Elena.

Tot în cel de-al doilea roman, Sia este o fecioară despletită, care îl seduce pe Rim, soţul mamei sale, Lina. Aici, ea este prezentă ca personaj secundar. La fel ca Mika-Lé, şi aceasta este izgonită de acasă. Pentru a-şi putea şterge urmele păcatului, ea va muri în urma unor întreruperi de sarcină. La fel ca în Fecioarele despletite, şi căsătoria Linei cu Rim se destramă.

Eliza este personajul secundar, pe care îl întâlnim în Fecioarele despletite, vara primară a lui Doru Halippa; aceasta are o siluetă de talie mijlocie, fiind puţin grăsuţă. La fel ca alte personaje din ciclul romanesc, şi Eliza este condusă de instinctul emancipării. Aceasta este cea de-a doua soţie a lui Doru Halippa şi este în contrast cu prinţesa Ada, întruchipând o altă variantă a Lenorei, „mai amatică şi mai puţin vampă”[10], aşa cum mărturiseşte Valeriu Ciobanu.

În Concert din muzică de Bach, Mika-Lé este un personaj secundar, simbol al discordiei. Acum, ea este mai puţin vicioasă, „purtătoare a unor atitudini false, denotând stări de mediocră demenţă. Aceasta încearcă să-şi substituie lipsa de comunicativitate prin mimetism”[11]. La doar 15 ani, ea ajunge să îi compromită mariajul prinţului Maxenţiu cu Elena. În urma nenumăratelor gafe pe care le-a făcut, aceasta este strămutată în Dealul Spirii. Ulterior, ea va obţine o zestre de la o mătuşă.

De asemenea, în Drumul ascuns o întâlnim în calitate de „creatură pitică”. Tot în acest roman, aceasta doreşte să aibă o aventură cu Lică Trubadurul şi, în scurt timp, ea devine rivală cu sora sa, Coca-Aimée. „Un merit al Hortensiei Papadat-Bengescu este că, înfăţişând trei surori, a ştiut să le dea un aer comun, de familie, care nu impietează prin nimic sublinierea particularităţilor lor individuale”[12].

Salema Efraim, personaj secundar în Drumul ascuns, este căsătorită cu Efraim şi, imediat după căsătorie, au un băiat care moare la scurt timp. În ultimii ani de căsnicie, aceasta îşi va satisface capriciile amoroase; ea îl cunoaşte pe Walter la clinica chirurgului Prada, acolo unde suportase o operaţie. Ajunge să se căsătorească cu acesta, iar întreaga ei avere îi rămâne lui Walter, întrucât ea moare în exil la Odessa.

Tot în acest roman apare şi un alt personaj episodic. Este vorba de Hilda Gert, care întruchipează simbolul femeii model. Orfană de tată, fata este trimisă de mama ei să îşi găsească un rost la Bucureşti, alături de colega ei de pension, Coca-Aimée. Hilda îl iubeşte în secret pe doctorul Walter, care nu este capabil să îşi purifice sufletul şi să se căsătorească cu aceasta, ci alege să se însoare cu Coca-Aimée.

Kira este personajul episodic din Rădăcini; ea este o servitoare crudă de vârstă, dar „coaptă în şolduri”, care este pusă de Elena Drăgănescu să îl îngrijească pe Ghighi, însă ea îl va atrage pe acest adolescent degenerat într-o „hârjoană amoroasă şi atentează la copilăria lui”[13]. Acest lucru va duce la spânzurarea lui, iar Kira se va arunca într-un iaz, tocmai de teama responsabilităţii. Aşadar, Kira este o „perversă sexuală”[14].

Un alt personaj secundar pe care îl întâlnim în Rădăcini este Cornelia, mama lui Nory Baldovin, o amantă răsfăţată, care o socoteşte pe fiica ei o piedică în calea fericirii sale. După moartea boierului Baldovin, aceasta devine modestă şi duce o viaţă simplă. Ea este o mamă fără sentimente materne, iar Nory îi seamănă.

Moşica Mari, personaj episodic în Rădăcini, este o pensionară care trăieşte modest. Înainte de a-l cunoaşte pe Lică, aflăm că aceasta a avut o fetiţă; ea a furat de la soţul ei legitim pentru Lică.

Finalmente, personajele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt lipsite de simplicitate, întrucât ele preţuiesc valorile mondene. Încă de la început se observă predilecţia romancierei pentru analiza mişcărilor interioare ale personajelor. Ceea ce o caracterizează pe aceasta este sensibilitatea, fineţea conturării aspectelor realităţii interioare. Hortensia Papadat-Bengescu se situează în rândul spiritelor creatoare ale literaturii noastre moderne.

 

Bibliografie

Ciobanu, Valeriu, Hortensia Papadat-Bengescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965.

Constantinescu, Pompiliu, Romanul românesc interbelic, Minerva, Bucureşti, 1977.

Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. II, Minerva, Bucureşti, 1973.

Papadat-Bengescu, Hortensia, Concert din muzică de Bach, Trei romane, Minerva, Bucureşti, 1975.

Vancea, Viola, Hortensia Papadat-Bengescu, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic şi bibliografie, Eminescu, Bucureşti, 1976.

Vancea, Viola, Hortensia Papadat-Bengescu, Universul citadin, Repere şi Interpretări, Eminescu, Bucureşti, 1980.

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Minerva, Bucureşti, 1988.

 

 

 

 

[1] Pompiliu Constantinescu, Romanul românesc interbelic, Minerva, Bucureşti, 1977, p. 79.

[2] Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Minerva, Bucureşti, 1988, p. 226.

[3] E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. II, Minerva, Bucureşti, 1973, p. 372.

[4] Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic şi bibliografie, Eminescu, Bucureşti, 1976, p. 153.

[5] Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu,Universul citadin, Repere şi Interpretări, Eminescu, Bucureşti, 1980, p. 219.

[6] Ibidem, p. 219.

[7] Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite în vol. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach, Trei romane, Minerva, Bucureşti, 1975, p. 142.

[8] Ibidem, p.7.

[9] Viola Vancea, Hortensia Papadat Bengescu, Universul citadin, Repere şi Interpretări, ed. cit., p. 166.

[10] Valeriu Ciobanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965, p. 198.

[11] Ibidem, p. 193.

[12] Ibidem, p. 193.

[13] Vladimir Streinu, Rădăcini, reprodus din volumul Hortensia Papadat-Bengescu, antologie, studiu introductiv, tabel cronologic şi bibliografie de Viola Vancea, ed. cit., p. 178.

[14] Ibidem, p. 178.