Aboneaza-te la newsletter





Poezii

Autor: Iuliana-Maria Caraghin

Decembrie 2020

Ochii tăi

in memoriam Veronel

 

Pentru ochii ăia verzi

M-aș tăvăli ca un covor de iarbă tăiată

Adulmecându-ți voioșia

Cernută de gene.

 

Pentru ochii ăia verzi

M-aș rupe-n cioburi-cioburi

de sticlă colorată

Doar ca să fac din tine vitraliu.

 

Pentru ochii ăia verzi

Mi-aș da toate hainele

cu parfum de tine

Doar ca să mă sufoc                                                                           

În dulcea lor mireasmă.

 

Pentru ochii ăia verzi

Aș sta în genunchi

lângă fierul de călcat

Doar ca să îmi arzi inima

cu fierbințeala hainelor

trecute prin căldura fierului.

 

Pentru ochii ăia verzi

Aș merge în genunchi

până la capătul lumii

Doar ca să-mi întind gâtul

Și să mai ating o dată cu dinții

urechiușele tale.

 

Pentru ochii ăia verzi

Aș mânca cu tine

din aceeași cupă de înghețată

Doar ca să îți amestec aroma

Cu lingurița ei.

 

Pentru ochii ăia verzi

M-aș face Marea Egee

Doar ca să mă înec în dragostea ta,

în fericirea de a-mi fi existat.

 

 

Fiorii ultimei primăveri

in memoriam Veronel

 

 

Căldura îți izvorăște din inimă

Așa cum bobocii buzelor tale

Se aprind la prima licărire de cer.                                             

 

Prin degete îmi trec fiorii                   

Ultimei primăveri.                     

 

Degetele tale ating neantul

Prin aerul căruia tu îi dădeai foc.

Gâtul tău alb își întinde căușul.

Prin urechile tale trec șoapte

Amuțite de buze fierbinți.

 

Ochii îți strălucesc a stele

Dar o stea luminoasă de cade                                                                              

Pe veci nu se ridică-napoi

Ci-i hrăpăreață să-nghită lumina.

 

Iar tu rămâi

fără jumătate de inimă

fără cuvinte

Și fără degete fluturând a rămas bun.

 

 

Ochii, fruntea şi buzele tale

in memoriam Veronel

 

Îmi afund faţa în părul tău negru şi creț.

Mirosul frunții şi tâmplelor tale este îmbătător.

Ochii îţi strălucesc a dorință

Dar eu am poftă să ți-i sărut rând pe rând.

 

Îți ating încetişor buzele

Dar îmi este mult prea puțin.

Doar ştii că mie îmi place să le apuc flămândă

Şi să le sorb ispita dulce.

 

Nişte perechi de buze pline

De se apucă şi se prind în strânsoare

Nu vor nicicând să se desprindă,

Ci doar să îşi augmenteze dorința.

 

 

Clandestina

in memoriam Veronel

 

Sunt o clandestină

în propria-mi viață.

 

Frumusețe a vieții mele,

mi-ai fost smuls

și îngropat

sub tăvălugul destinului.                                                     

 

Degeaba ne rostogolim în săruturi

Dacă din acele rotocoale

ne trezim ca din vis.

 

Niciunui copil imaginar

nu-i este dat

să trăiască în realitate

Doar ca să ne renege nouă

existența frumuseții perfecte,

iubire a mea.

 

Te iubesc până la cer

și înapoi

Și accept

că te-ai întors acasă.

 

(Poezii din volumul „O lume de secunde”)