Aboneaza-te la newsletter





Copilăria şi romancierii anglo-indieni

Autor: Adela Daniela Țigan

Septembrie 2021

Studiile culturale postcoloniale se concentrează asupra popoarelor marginalizate, a căror evoluție a fost controlată de o putere exterioară, de un Imperiu Colonial. Romanul a fost una dintre formele literare preferate de către scriitorii proveniţi din aceste zone, mulţi dintre ei locuitori ai metropolei care i-a atras spre ea cu promisiuni materiale sau visuri de celebritate literară. Romanele postcoloniale au contribuit la a da glas celor colonizați. Ele sunt o reprezentare a lumii din care vin autorii postcoloniali, dezvăluie destinele oprimaților și relația dominantă dintre imperiu și colonie. Aculturația şi cultura mixtă, hibridă care au rezultat în urma colonizării au avut un efect important asupra copiilor şi au dus la formarea unor comunităţi aflate încă într-o stare de infantilizare, de început.

Romanul anglo-indian este un segment important al literaturii postcoloniale. Romanul Coolie al lui Mulk Raj Anand, romanul Anitei Desai, Lumina clară a zilei, romanul lui Hanif Kureishi: Buddha din Suburbie și romanul lui Kiran Desai: Moștenitoarea Tărâmului Pierdut sunt reprezentative pentru impactul colonialismului asupra Indiei, bijuteria fostului imperiu britanic, spaţiu care moşteneşte o cultură şi o istorie de excepţie. Copiii devin voci reprezentative ale marginalilor provenind din spaţiile colonizate. Mărturiile lor de suferință și opresiune reflectă la nivel uman raportul dintre colonii şi metropole.

Romanul lui Mulk Raj Anand, Coolie, este povestea unui tânăr orfan care încearcă, fără succes, să evadeze dintr-o viață de luptă și servitute și, în cele din urmă, ca urmare a condițiilor inumane de muncă, moare. Opulența celor bogați este într-un tragic contrast cu viața dificilă a lucrătorilor săraci.

Anita Desai leagă istoria de copilărie. Romanul ei, Lumina clară a zilei se bazează pe amintirile copilăriei care se extinde într-o narațiune a timpului postcolonial. De o excepţională importanţă este casa familiei, spaţiul deosebit de important pentru personajele feminine şi pentru experiențele traumatice ale copiilor protagoniști.

Cu Hanif Kureishi, experiența copilăriei se mută în spaţiul metropolei fostului imperiu colonial, la Londra. Romanul lui, Buddha din Suburbie, se concentrează pe personaje masculine. Copiii indieni din cartierele londoneze sunt condamnați la discriminare, rasism, rușine și deconectare de sinele lor autentic. Ei încearcă să se adapteze la normele sociale care îi împiedică să-și păstreze obiceiurile și tradițiile, iar rezultatul e traumatic. Karim, protagonistul romanului, este un copil multirasial, care se confruntă cu rasismul, rușinea și despărţirea părinților săi, probleme care duc la rebeliunea sa împotriva limitelor morale impuse de societatea britanică. Karim este un hibrid social, rezultat al procesului de migraţie modernă. Ca mulţi alţi copii indieni, Karim se străduiește să treacă barierele vizibile și invizibile dintre culturi și credințe, dar el rămâne Celălalt pentru majoritatea dominantă în societatea britanică.

În fine, Kiran Desai, fiica Anitei Desai, nu este doar copilul unei mari scriitoare. Ea a încercat experiența postcolonială şi colonializantă direct, în condiţiile societăţii americane. Kiran Desai analizează impactul emigrării asupra tinerilor indieni în romanul ei, Moștenitoarea Tărâmului Pierdut. Plini de speranță că Vestul le va oferi oportunități deosebite, ei ajung să-şi dea seama că sunt incapabili să-și îndeplinească visurile. Kiran Desai insistă asupra puterii rădăcinilor care oferă o sursă de identitate și asupra impactului fragmentării valorilor și identității individuale și colective într-o lume globaliza(n)tă. Pentru Kiran Desai, tânărul imigrant aparţine atât lumii pe care a părăsit-o cât şi lumii la care visează.

Romanele postcoloniale spun adesea adevărul nerostit despre problemele societății în timpurile coloniale și postcoloniale. Trauma copilăriei şi a copiilor este una dintre ele. Copiii societăților postcoloniale şi ai comunităților sunt obligați să treacă diferite frontiere emoționale care coincid cu barierele economice, etnice, religioase, politice pe care trebuie să le treacă familiile lor. Aceste experiențe semnificative sunt adesea traumatice, distructive. Ele lasă nişte urme indelebile în viața adultului care va creşte din acest copil.

Vocea copilului din societatea postcolonială lipsește adesea pentru că infantilul este prezentat doar prin memoria adultului. Prin urmare, cititorul romanelor (post)coloniale descoperă copilul cel mai adesea prin intermediul memoriei adultului, surprinzând momentele de impact ale copilăriei. Adulții își povestesc amintirile de când erau copii, rememorând senzaţiile trăite atunci şi limitându-se la înţelegerea aparent limitată a copilului. De fapt, ingenuitatea, prospeţimea, naivitatea îl ajută pe copil să înţeleagă la nivel afectiv impactul evenimentelor din copilărie asupra familiei, societății, mai bine decât ar face-o raţiunea. Mulk Raj Anand, Anita Desai, Hanif Kureishi, Kiran Desai insistă, toți, asupra acestei înțelegeri empatice a socialului şi politicului. Evoluţia ţine de limbajul metaforic şi de folosirea satirei, a umorului (mai ales de către Kureishi) pentru a depăși încrâncenarea plină de ură a colonizatului/migrantului față de metropola (fostului) imperiului colonial.