Aboneaza-te la newsletter




Comunicat Uniunea Scriitorilor din Romania


Comunicat Uniunea Scriitorilor din Romania

Decembrie 2020

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România a luat act cu stupoare de declarațiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfășoară viața politică din țara noastră.

Respectivele opinii și atitudini reprezintă punctele de vedere personale ale dlui Sorin Lavric și nu angajează în niciun fel Uniunea Scriitorilor din România. Menționăm că, în urma implicării sale politice, relațiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România și revista „România literară”, în mod firesc și necesar, iau sfârșit. Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituție democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în țara noastră, ale căror drepturi le apără și le promovează. Uniunea nu face politică partizană.

Respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic și orice atac la adresa minorităților naționale, religioase etc. și condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declarațiile și atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicațiile lor nocive pentru democrație și pentru atmosfera din spațiul public.

 

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România
Președinte,
Nicolae Manolescu