Aboneaza-te la newsletter




O nouă carte de Petru Galiș: „ Pria, plai pastoral”


O nouă carte de Petru Galiș: „ Pria, plai pastoral”

Iunie 2021

 
 

La Editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Primăriei și Consiliului Local al comunei Cizer, a apărut o nouă carte semnată de Petru Galiş: „Pria, plai pastoral – 540 de ani de la atestarea documentară – (1481-2021)”

 

Argument

Motto:

„Odihneşte-te de muncă prin muncă!”

George Enescu

 

De ce m-am hotărât să scriu Monografia Priei? Pentru că:

Pria, ca şi Cizerul şi Plesca, este în nomenclatorul localităţilor României unicat. Prienii „...sunt aici/ De mii de ani. Şi nici/ O clipă n-au dormit/ Ci-au vegheat necontenit/ ca duşmanii mulţi şi răi/ Să nu taie fagii tăi...” (P.G.)

Romanii, când au cucerit Dacia, au fost opriţi aici pentru că Munţii Meseşului erau „graniţă de stâncă”.

În Primul Război Mondial, dintre cei 1017 locuitori, au participat 214 (toţi la partea activă); au murit pe front 25; s-au reîntors acasă: ca invalizi 16, sănătoşi 167; au dispărut 6; au rămas ca urmaşi: văduve 12, orfani 33. La Marea Unire din 1918 a participat o delegaţie din Pria care cuprindea patru persoane, sub conducerea învăţătorului Matei Vasile. La 19 ianuarie 1918 s-a format consiliul naţional român, sub preşedinţia preotului Ioan Olteanu. A doua zi a luat naştere garda naţională română, compusă din 48 de voluntari, sub comanda sergentului Nicolae Gaidoş.

În al Doilea Război Mondial au murit pe front 14 eroi. Trebuie să menţionez faptul că, dorind să aflu numele eroilor din cele două războaie, mi s-a răspuns de la arhivele militare că nu le au, fiindcă: „Sălajul în timpul celor două războaie a fost sub ocupaţie maghiară!”. În timp ce redactam acest Argument, am primit prin email, de la doamna Florica Pop, managerul Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, o listă cu eroii din comuna Cizer.

Un alt motiv ce m-a determinat să scriu această monografie a fost că am sorgintea în acest sat, bunica (mama, cum se spune pe la noi), Irina (maica tatălui meu), este fata (fiica) Toderii Draghii (Teodor Gaga), alături de Paul („finanţul Draghii”), tatăl lui Victor Gaga, viitorul sculptor şi Veronica (căsătorită cu Ioan Marincaş, al Moisii).

Când eu încă nu aveam opt ani, tata m-a trimis la „mătuşa din Pria” (sora lui, Florica), măritată cu Nicolae Chiba (al lui Costan) care nu avea copii. Aici am petrecut trei ani din copilărie, mai mult, pe Măgura Priei şi La Mormânt, cu bivolii, decât la şcoală, unde am făcut clasele II-IV. Deci sunt şi fiu al satului Pria.

Un alt pas care mi-a întărit legăturile cu Pria a fost cel făcut în anul 1967 (eram elev în anul IV la Liceul Pedagogic din Cluj) când am participat la prima ediţie a serbării câmpeneşti „Măsurişul oilor”, organizat de Ioan Sonea şi directorul Şcolii din Cizer, Ştefan Goanţă, care m-a îndemnat să spun un „monolog în grai local”, serbare ce a avut loc la Vârful Hagăului (după 50 de ani am scris cartea „Jubileu la Măgura Priei, Măsuriş – 50”, apărută la Editura Caiete Silvane în 2016, care cuprinde relatările din presă ale fiecărei ediţii).

Dacă unicat este numele satului, unicat sunt şi unele nume de persoane sau forme de relief: Iosif – Sive, Pavel – Vele, Crăciun – Ciune, Nicolae – Culă; dâmb – dâmbă, groapă – hoapă, gaură – hudă ş.a.

Haideţi să facem şi-o glumă: În Pria sunt multe familii Gaga, unele mai gălăgioase decât gâştele, dar în sat nu vezi nicio gâscă. Sau să rostim o frază: „Vele Vileştilor, cu Văsălica Văsălicoaii şi cu Viorica Vlădicului, vin cu vacile de la valauă, vorovind vorbe vulgare!”. Mai nou: „Este pe-aici un păcurăraş/ Ce-şi paşte turma pe imaş/ Şi „scoate” zilnic pe nas/ Câte-un kilogram de caş”.

După un an de la prima ediţie a Măsurişului am absolvit Liceul Pedagogic şi am venit dascăl în comuna Cizer „pă veci”, unde am muncit până la pensionare şi muncesc şi în continuare. M-a preocupat istoria locală, iar cercetările făcute în arhive sau informaţiile obţinute „prin viu grai” de la localnici, le-am îngemănat în mai multe monografii, din care, în acest an, când Plesca împlineşte 550 de ani de la atestarea documentară (1471), iar Pria şi Boianu Crasnei, 540 de ani (1481), m-am gândit să alcătuiesc fiecăreia câte o monografie proprie. Am început cu Pria, eveniment care se doreşte a fi aniversat în 29 iunie, de hramul Bisericii (Sânpetru), Plesca, în august, iar Boianul, în octombrie, tot de hramul Bisericii (de Simedru).

Pentru a duce la cale acest demers a fost nevoie de mai mulţi colaboratori. Şi s-au găsit: unii, invitaţi pentru că au fost participanţi direcţi la viaţa socială şi politică, alţii, din politeţe, stimă şi dragoste. Au răspuns cu plăcere şi interes cei din categoria a doua. Menţionez pe: Maria Stanciu (Dumnezeu să o ierte!), Maria Simion, Florica Sabou, Livia Gaga şi Matei Marincaş. Le mulţumesc şi le sunt recunoscător!

Cea mai laborioasă şi dificilă activitate au depus-o culegătorii de texte, „eroina” fiind Anamaria Camelia Crişan, secondată de Anamaria-Claudia Bob, Flavia Andrea Marian şi dna Elena Ţilea.

Mulţumim şi Primăriei Cizer, in corpore, care a răspuns tuturor solicitărilor autorului! („Cele mai frumoase fete sunt în Sfat la noi!”). Aici se încadrează şi Şcoala „Horea”, care prin dna secretar, Mărioara Roşca, am avut acces la arhivă, iar dl director, prof. dr. Florin Ioan Chiş s-a învrednicit să facă prefaţa acestei cărţi!

Şi să nu-i uităm pe cei pe mâna cărora merge aceste manuscris spre publicare, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu al său tenace manager, Daniel Săuca.

Mulţumim tuturor!

Petru Galiș

 

Prefaţă

Pentru fiecare dintre noi, satul şi casa natală, reprezintă un fel de centru al universului, acele valori şi amintiri care fac parte din însăşi fiinţa noastră. Evocarea acestora în diferite moduri devine un redutabil test de sensibilitate.

În timp ce, de un an încoace, viaţa noastră a fost „carantinată” de acest nemilos flagel, dl Petru Galiş a lucrat neobosit să consemneze pentru noi, cei de azi, şi pentru generaţiile care vor urma, monografiile satelor Pria, Plesca şi Boian. Am apreciat la dânsul „neastâmpărul”, perseverenţa prin care şi-a dus la împlinire scopul propus.

Monografiile de faţă ne oferă crâmpeie de viaţă personală şi comunitară, informaţii care vin să compună identitar imaginea aşezărilor rurale de la poalele Măgurii Priei. Ne sunt prezentate repere geografice şi istorice cu privire la cele trei localităţi, dar de departe cele mai valoroase pagini mi se par cele în care sunt evocate persoane. Actori ai dramei vieţii, oameni din sat, vin şi se „confesează” parcă pentru eternitate, contribuind cu amintirile lor la formarea unui puzzle monografic, în care cititorii se recunosc, sau îşi recunosc părinţii, prietenii sau vecinii.

Dacă în ultimul timp s-a vorbit mult de „distanţare socială”, monografiile propuse de autor sunt un prilej de apropiere socială. Ele cuprind evenimente, trăiri şi amintiri, repere comune tuturor indivizilor ce aparţin comunităţii.

Pria, Plesca şi Boianul fac parte din acele „sate vechi şi renumite”, pe umerii cărora s-a ridicat un popor şi o ţară. Oameni mândri şi harnici, locuitorii zonei au participat la mai toate evenimentele istoriei naţionale, aducând aportul lor la propăşirea naţiei. Aici, generaţii de-a rândul s-au ostenit în muncile lor, aici şi-au cântat colindele şi şi-au plâns morţii, de aici au plecat spre viaţă şi spre lume. De aceea aceste locuri nu pot fi uitate, motiv pentru care lucrarea dlui Petru Galiş devine cu atât mai valoroasă.

 

Prof. dr. Florin Ioan Chiş